Participarea ministrului Dușa la ceremonia Apelului Solemn pentru plecarea jandarmilor în Afganistan

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Dușa, a participat astăzi, 31 octombrie, la ceremonia Apelului Solemn, organizată la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Evenimentul a fost organizat cu prilejul plecării în Afganistan, începând cu 3 noiembrie a.c., a celui de-al patrulea contingent de jandarmi care participă la Misiunea de Instruire a poliţiei afgane desfăşurată de NATO. La ceremonie au mai participat secretarul de stat, şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae-Căbulea, inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel Olaru Mircea, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi ai Ministerului Apărării Naţionale, precum şi rude, prieteni ai jandarmilor care vor pleca în misiune în Afganistan. Domnul secretar de stat, chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea a subliniat importanţa actualei misiuni şi a evocat rezultatele remarcabile obţinute de contingentele Jandarmeriei Române care au participat, începând cu anul 2002, la acest gen de activităţi, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, Uniunii Europene sau în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. În acest sens, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică a evidenţiat modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile cei 1.400 de jandarmi ce au acţionat în Kosovo, precum şi cei 208 jandarmi dislocaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan, arătând, totodată, aprecierea de care se bucură jandarmii români din partea organizaţiilor internaţionale prin angrenarea lor şi în alte misiuni în afara ţării. Cu acest prilej, ministrul Administraţiei şi Internelor a recunoscut că nu este uşor să aprobi trimiterea a 45 de tineri într-unul dintre cele mai periculoase locuri de pe pământ, dar şi-a exprimat încrederea că pregătirea profesională şi experienţa dobândită în misiunile anterioare îi va ajuta pe jandarmi să-şi îndeplinească sarcinile cu succes. Domnul Mircea Duşa a reamintit că România, în calitate de membru al Alianţei Nord-Atlantice cu anumite responsabilităţi, a trimis trupe şi în alte misiuni periculoase, iar soldaţii români au dovedit că pot face faţă provocărilor la fel ca şi colegii lor din ţările partenere. La finalul ceremoniei, ministrul Administraţiei şi Internelor a subliniat faptul că lucrătorii ministerului îşi îndeplinesc întotdeauna cu onoare obligaţiile asumate şi le-a transmis jandarmilor un ordin verbal, cu un singur articol:“Să vă întoarceţi sănătoşi acasă!”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut