Activităţi de instruire a utilizatorilor sistemului MIS în cadrul proiectului cod SMIS 2903

Activităţi de instruire a utilizatorilor sistemului MIS în cadrul proiectuluiDezvoltarea unui sistem de monitorizare a indicatorilor de performanţă în sectorul serviciilor comunitare de utilităţi publice, cod SMIS 2903În perioada 7-25 octombrie 2012, Ministerul Administraţiei şi Internelor a organizat ultima activitate prevăzută în procesul de implementare a proiectului Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a indicatorilor de performanţă în sectorul serviciilor comunitare de utilităţi publice, cod SMIS 2903. Această activitate a vizat instruirea personalului din cadrul M.A.I., al unităților administrativ teritoriale selectate şi al compartimentelor prefecturale privind utilizarea sistemului MIS – modulul de indicatori de performanţă şi modulul de monitorizare a strategiilor locale, dezvoltate în cadrul proiectului. Cursurile au vizat instruirea a 380 de specialişti și au fost organizate în 19 module de câte 20 persoane pe o durată de 5 zile la Poiana Brașov. În cadrul cursurilor au fost prezentate modulele sistemului MIS dezvoltat în cadrul proiectului, componentele de bază, fluxurile de lucru, modalitatea de introducere a indicatorilor de performanţă, a strategiilor locale, exemple de rapoarte sub formă tabelară, grafice, exporturi din aplicaţie în diferite formate, precum și alte facilităţi ale aplicaţiei dezvoltate.Cursurile au cuprins atât informaţii teoretice cât şi informații practice privind utilizarea sistemului MIS pentru ambele module, specialiştii instruiţi participând activ la activităţi. La finalul modulelor de instruire, participanții au apreciat avantajele şi utilitatea sistemului în simplificarea procesului de monitorizare a peformanţelor serviciilor comunitare de utilităţi publice, respectiv a raportării obiectivelor de investiţii. De asemenea, specialiștii instruiți au apreciat posibilitatea realizării unor comparaţii în aplicaţie şi a obţinerii rapoartelor complete şi unitare la nivel naţional.Implementat în perioada noiembrie 2009 – noiembrie 2012, proiectul Dezvoltarea unui sistem de monitorizare a indicatorilor de performanţă în sectorul serviciilor comunitare de utilităţi publice, cod SMIS 2903 este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007 – 2013. Valoarea totală eligibilă a proiectul (fără TVA) se ridică la 7.582.142,00 lei, din care 6.444.820,70 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European (85%) și 1.137.321,30 lei reprezintă cofinanţarea eligibilă a beneficiarului (15%). Beneficiarul proiectului este Direcţia Generală pentru Relaţia cu Comunităţile Locale din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Prin implementarea acestui proiect, România face un pas important în atingerea parametrilor stabiliţi de directivele europene cu privire la furnizarea / prestarea serviciilor comunitare de utilităţi publice.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut