Institutul Naţional de Administraţie vă invită la dezbatere

Institutul Naţional de Administraţie, la iniţiativa Dlui Prof. univ. dr. MIRCEA COŞEA, Secretar de Stat – Director General, va organiza vineri, 17 iulie 2009, începând cu ora 10.00, dezbaterea cu tema „Probleme ale pieţei forţei de muncă din România în condiţiile recesiunii economice. Politicile de echilibrare a raportului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă în contextul general al politicilor anticriză.” ce se va desfăşura la Sala de Consiliu din sediul INA, str. Eforie, nr. 5, sector 5, Bucureşti, în colaborare cu Agenţia de Consultanţă Resurse Umane „ABC Human Capital”, „Forumul AntiCriză”, Centrele Regionale de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală (CINAQ), Reţeaua de Formare în Administraţia Publică din România (RONAT), Institutul Naţional de Cercetare Ştiinţifică în Domeniul Muncii şi Protecţiei Sociale (INCSMPS), „Apulum’ 94”.Acest eveniment este primul dintr-un ciclu pe care INA îl va organiza în perioada următoare.Ideile, sugestiile şi concluziile acestor dezbateri vor constitui suportul necesar îmbunătăţirii şi modernizării programelor de formare continuă pe care INA le va oferi funcţionarilor din administraţia publică.BIROUL DE PRESA AL INA


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut