Polițiștii din Galați au găsit o minoră, la scurt timp de la sesizarea dispariției

La data de 27 februarie a.c., o minoră în vârstă de 14 ani a plecat la școală și nu a mai revenit la domiciliu. Dispariția ei a fost sesizată 4 ore și jumătate mai târziu. Astfel, în jurul orei 16.30, polițiștii Secției 2 au fost sesizați de o gălățeancă cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 14 ani, a plecat la școală și nu a mai revenit la domiciliu.La nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați s-a constituit un punct de comandă pentru găsirea fetei.Au fost demarate activitățile de căutare la care au fost mobilizați aproximativ 100 de polițiști din cadrul secțiilor urbane din municipiul Galați, Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, Serviciul Criminalistic, precum și polițiștii rutieri.În jurul orei 22.00, minora a fost depistată într-un apartament nelocuit, de pe raza municipiului Galați, ce aparține unchiului ei și a fost reîncredințată familiei.Aceasta a declarat că a plecat de la domiciliu pe fondul unor neînțelegeri în familie.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții într-un dosar de comerț ilegal cu produse accizabile. Detalii aici

3.373 de persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere

Efectivele MAI au intervenit la 5.044 de evenimente

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut