Percheziţii la membrii unei grupări infracţionale specializate în înşelăciuni prin metoda „accidentul”

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., efectuează două percheziţii în judeţele Suceava şi Botoşani, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în comiterea de infracţiuni prin metoda „accidentul”.În această dimineaţă, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Botoşani, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R., efectuează două percheziţii în comuna Fundul Moldovei, judeţul Suceava, respectiv în municipiul Galaţi, la locuinţele membrilor unei grupări specializate în înşelăciuni prin telefon.La activităţi participă şi polițiști de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Suceava, I.P.J. Galaţi, precum şi polițiști ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Botoşani.Cei în cauză sunt bănuiți că ar fi apelat mai multe victime pe care le-ar fi informat că sunt reprezentanţi legali ai rudelor lor, iar că acestea ar fi fost implicate în accidente de circulaţie şi au nevoie de bani.Pentru obţinerea banilor, membrii grupării ar fi motivat că sumele sunt necesare pentru intervenţii medicale urgente, pentru onorarii ori pentru acoperirea unor pagube produse prin aceste presupuse accidente.Poliţiştii urmăresc identificarea şi ridicarea oricăror mijloace utile în probarea activităţii infracţionale a persoanelor în cauză.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții într-un dosar de comerț ilegal cu produse accizabile. Detalii aici

3.373 de persoane au susținut examenul pentru obținerea permisului de conducere

Efectivele MAI au intervenit la 5.044 de evenimente

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut