MAI sprijină voluntariatul în domeniul situațiilor de urgență

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență al Ministerului Afacerilor Interne, a participat astăzi la bilanțul activității Asociației Foișorul de Foc – Divizia Civică Voluntară – asociație de voluntariat în domeniul situațiilor de urgență, organizată la nivelul sectorului 2 București. În mesajul său, secretarul de stat al MAI a subliniat importanța organizării și sprijinirii de către administrațiile publice locale a unor asociații de voluntari în domeniul situațiilor de urgență, ca forță complementară de răspuns la situații care pun în pericol siguranța și viața cetățenilor. În actualul context al gestionării în mod integrat a intervențiilor pentru situații de urgență, formațiunile de voluntari reprezintă un ajutor important pentru unitățile de pompieri, ceea ce presupune o bună pregătire și instruire, dar și aplicarea unor proceduri comune, specifice diferitelor tipuri de situații de urgență cu care comunitățile se pot confrunta. Reprezentantul MAI a susținut că atât Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cât și Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, încurajează voluntariatul și simțul civic al cetățenilor care se manifestă cel mai bine în timpul unor situații de urgență.Din partea Ministerului Afacerilor Interne, alături de secretarul de stat Raed Arafat, la evenimentul organizat de Primăria sectorului 2, au mai participat șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonel Nicolae Cornea și conducerea ISU București-Ilfov.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut