Posesori de mandate penale, încarceraţi

Mandat european pus în aplicare de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale VasluiÎn ziua de 16 iunie a.c., poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R., l-au identificat pe N.G., de 54 ani, din comuna Iveşti, persoană urmărită internaţional.Pe numele bărbatului, autorităţile judiciare din Austria au emis un mandat european de arestare pentru comiterea unor infracţiuni de furt pe teritoriul acestui stat, în perioada septembrie – decembrie 2010 (furturi din societăţi comerciale şi din autovehicule, prejudiciul cauzat fiind de 50.000 de euro). Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au emis pe numele lui N. G. ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar astăzi bărbatul a fost prezentat la Curtea de Apel Iaşi cu propunere de arestare preventivă. Instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a dispus arestarea preventivă pentru 5 zilea celui în cauză.2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărieÎn aceeaşi zi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vaslui l-au identificat pe raza municipiului Vaslui, pe B.M., de 20 ani, din aceeaşi localitate. Pe numele acestuia, Judecătoria Vaslui a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Tânărul a fost condus în arestul I.P.J. Vaslui, urmând a fi transferat la penitenciar în vederea executării pedepsei.1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea unei infracţiuni la regimul circulaţiei rutiereAstăzi, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Huşi şi Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Huşi l-au identificat pe B.D., în vârstă de 59 ani, din municipiul Huşi pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, acesta fiind condamnat la executarea unei pedepse de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea unei infracţiuni la prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Cel în cauză a fost condus la Penitenciarul Vaslui în vederea încarcerării.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut