Grupare specializată în trafic de persoane, destructurată

Cinci persoane din judeţul Argeş sunt suspectate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. că au racolat mai multe tinere minore şi majore, pe care le-au exploatat sexual în parcările de pe DN 7 (comuna Drăganu, judeţul Argeş), în baruri din municipiul Piteşti, ori la domiciliul clienţilor. / Patru dintre suspecţi au fost reţinuţi.La data de 8 mai a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, cu sprijinul luptătorilor S.P.I.R. – I.P.J. Argeş şi al ofiţerilor D.I.P.I., sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, au desfăşurat o acţiune pentru destructurarea unei grupări specializată în trafic de persoane minore şi majore, exploatate sexual pe raza municipiului Piteşti şi în parcările de TIR de pe DN 7, pe raza comunei Drăganu.Astfel, au fost efectuate şapte percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Argeş, la locuinţele membrilor grupului infracţional organizat şi au fost puse în executare 11 mandate de aducere. Din cercetările efectuate până în prezent de către poliţiştii B.C.C.O. Piteşti, a reieşit faptul că, în perioada 2012 – 2013, cinci dintre suspecţi s-au constituit într-un grup infracţional organizat, cu scopul racolării unor tinere minore şi majore, de pe raza judeţului Argeş şi a municipiului Piteşti, pe care le-au transportat şi exploatat sexual în parcările de pe DN 7, pe raza comunei Drăganu, judeţul Argeş, în baruri din municipiul Piteşti, ori la domiciliul clienţilor.De asemenea, din investigaţiile efectuate a reieşit că una dintre victimele minore, în vârstă de 15 ani, a fost exploatată sexual chiar de către mama sa şi rudele apropiate (mătuşa şi unchiul matern) încă de la vârsta de 14 ani. Până în prezent, au fost identificaţi peste 80 de clienţi cu care minora a fost obligată să întreţină raporturi sexuale. Suspecţii, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane minore, au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti pentru audieri.În urma probatoriului administrat în cauză, faţă de patru dintre aceştia, cu vârste între 24 şi 40 de ani, toţi din municipiul Piteşti, s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunere de arestare preventivă. Totodată, faţă de un alt suspect, de 22 de ani, din comuna Slobozia, judeţul Argeş, se continuă cercetările în stare de libertate.I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut