Poliţia Română a luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în Sezonul Estival 2016.În perioada 15 – 21 iulie a.c., Poliția Română a acționat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel că 11.258 de poliţişti au fost în teren.La acțiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.În urma activităților, au fost constatate 7.234 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 1.018 persoane au fost surprinse în flagrant delict.Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 3.607 persoane, iar alte 105 persoane urmărite, dintre care 91 la nivel național și 14 la nivel internațional, au fost depistate.De asemenea, au fost aplicate 55.963 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.083.698 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 407.809 lei.Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 8.557 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 și 942 pentru fapte de natură economică.Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 47.383 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 356 pentru consum de alcool şi 12.084 pentru încălcarea regimului legal de viteză.Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 3.212 permise de conducere, dintre care 369 pentru consum de alcool și 313 pentru consum de alcool și 569 pentru viteză. Au fost retrase și 1.230 de certificate de înmatriculare.Poliția Română a demarat deja și acțiunea ,,Litoral 2016”, cu polițiști detașați pe litoralul Mării Negre.Pentru petrecerea unui Sezon Estival 2016 în siguranță, polițiștii vă recomandă:Pe litoral sau la munte, indiferent unde vă petreceți vacanța, fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute şi nu vă lăudaţi sau nu vă expuneţi bunurile de valoare, deoarece, printre amabili şi binevoitori puteţi întâlni şi escroci!Când mergeți la plaja, luaţi cu dumneavoastră sumele strict necesare pentru cumpărături sau plăţi curente!Nu lăsaţi copiii să se joace nesupravegheați, mai ales în zonele aglomerate!Învăţaţi-vă copiii că au voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră!Când parcați autoturismul, nu lăsaţi în interior genţi sau sacoşe, chiar dacă nu conţin bunuri de valoare, deoarece pot atrage atenţia infractorilor!I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice