Razie de amploare a poliţiştilor rutieri

Poliţiştii au acţionat la data de 26 august a.c. pe principalele artere din municipiul Craiova, pe linia prevenirii accidentelor de circulaţie cauzate de conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru creşterea gradului de siguranţă a traficului rutier.În noaptea de 26 spre 27 august a.c., între orele 23.00-3.00, a fost desfăşurată o razie, în cetatea Băniei, judeţul Dolj, pe linie rutieră, scopul fiind prevenirea şi combaterea accidentelor de circulaţie şi siguranţa traficului rutier, depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.Peste 60 de poliţişti au acţionat pe străzi, fiind constituite 21 filtre rutiere, în cadrul cărora au fost verificate 650 autovehicule şi legitimate 780 persoane.În urma acţiunii, oamenii legii au constatat şapte fapte de natură penală, pentru care au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şi au fost constatate 292 abateri de natură contravenţională.De asemenea, au fost ridicate, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 17 permise, dintre care 14 pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi au fost retrase opt certificate de înmatriculare.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut