Credite bancare, obţinute cu documente false

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Satu Mare au întocmit, pe numele a doi bărbaţi, acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Satu Mare, cu sprijinul ofiţerilor D.G.I.P.I., au depistat doi bărbaţi de 41, respectiv 51 de ani, suspectaţi că, în baza unor documente false, respectiv contracte de muncă, adeverinţe de venit şi fişe fiscale, solicitau şi obţineau credite bancare de la diferite unităţi de pe raza municipiului Satu Mare.În cursul zilei de 24 august a.c., a fost prins în flagrant unul dintre cei doi suspecţi, în timp ce intenţiona să ridice de la o unitate bancară din municipiul Satu Mare 25.000 de lei, sumă aferentă unui credit solicitat la data de 12 august a.c..Verificările efectuate au stabilit faptul că din adeverinţa de salariu şi vechime în muncă, contractul individual de muncă prezentat rezulta că cel în cauză era angajatul unei societăţi comerciale din Satu Mare. De asemenea, s-a stabilit că documentele depuse au fost întocmite în fals de către două persoane de 23 de ani, respectiv 52 de ani, care urmau să primească 2.500 lei după obţinerea creditului.Extinzând verificările, poliţiştii au constatat faptul că celălalt suspect a obţinut, de la aceeaşi unitate bancară, un credit în valoare de 13.400 de lei.Faţă de cei patru bărbaţi s-a dispus măsura reţinerii pe baza de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar la data de 25 august a.c. au fost prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind dispusă, față de cei patru, măsura interdicției de a părăsi țara pe o perioadă de 30 zile.În cauză, cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut