Timp de 3 zile, 115 reprezentanți din 50 de state au participat, la București, la cea de-a XVII – a Conferință Europol dedicată protecției martorilor. Activitatea a fost organizată de Poliția Română, în colaborare cu Europol și în parteneriat cu Fundația Hanss Seidel.În perioada 9 – 11 mai a.c., Poliția Română, în colaborare cu Europol și în parteneriat cu Fundația Hanss Seidel, a organizat, la București, a XVII – a Conferință Europol dedicată domeniului protecției martorilor.Lucrărilor conferinței au reunit 115 reprezentantanți din 50 de țări, consolidând astfel rolulul important al cooperării transfrontaliere în demersul statelor de a răspunde eficient la noile provocări generate de schimbările care au loc în plan internațional. Conferința a urmărit îmbunătăţirea cooperării internaţionale în domeniul protecţiei martorilor, în contextul în care măsurile de protecţie trebuie adaptate permanentpentru a fi cu un pas înaintea grupărilor infracţionale ce pot pune în pericol viaţa şi integritatea martorilor.În discursul său, șeful Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu și-a manifestat încrederea că ,,această conferință va constitui un bun prilej pentru realizarea unui schimb fructuos de opinii și experiențe, care la final se vor concretiza în propuneri de cooperare în domeniul protecției martorilor și nu numai.” Demersurile întreprinse de România în privința parteneriatelor și cooperării cu principalele organizații polițienești internaționale au consolidat tot mai mult rolul de pilon de stabilitate și securitate al țării noastre în regiune.România a ratificat, în anul 2013, Acordul privind cooperarea în domeniul protecţiei martorilor, desemnând Oficiul Naţional pentru Protecţia Martorilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, ca punct naţional de contact.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.