Ministerul Afacerilor Interne este reprezentat de două echipe la Cupa Federaţiei Române de Oină

Ministerul Afacerilor Interne va fi reprezentat vineri, 17 august, la Cupa Federaţiei Române de Oină, de către două echipe aparţinând Poliţiei de Frontieră Române („Frontiera Tomis Constanţa”) şi Jandarmeriei Române („Straja Bucureşti”).Competiţia se va desfăşura în localitatea Salcea, judeţul Suceava, urmând a reuni la start şase echipe practicante ale acestui sport de tradiţie.Cele două echipe reprezentante ale MAI sunt cunoscute în lumea oinei drept unele care au înregistrat rezultate foarte bune în competiţiile interne. Astfel, echipa Jandarmeriei Române „Straja Bucureşti” este câştigătoarea ediţiei precedente a Cupei Federaţiei Române de Oină, în vreme ce echipa poliţiştilor de frontieră Tomis Constanţa este câştigătoarea ediţiei din acest an a Cupei Regelui, competiţie organizată, de asemenea, de către Federaţia Română de Oină. * * * Cunoscut drept sport naţional românesc, oina reprezintă contribuţia originală a românilor în lumea sportului mondial.Ministerul Afacerilor Interne susţine promovarea acestei discipline sportive în rândul personalului propriu atât pentru abilităţile pe care le dezvoltă practicarea oinei, cât şi pentru semnificaţia, istoria şi tradiţia acestui sport în România.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut