Un polițist a sesizat pentru a doua oară în acest an faptul că i s-a oferit mită

Ieri, 07.09.2017, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Alba, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba l-au prins în flagrant pe A.L. imediat după ce i-a dat unui agent de poliţie din cadrul unui Post de Poliție – I.P.J. Alba suma de 100 euro pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor sale de serviciu.În fapt, în data de 06.09.2017, la S.J.A. Alba a fost înregistrat denunțul polițistului care a sesizat faptul că, în timpul audierii lui A.L. în calitate de inculpat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, acesta i-a oferit în mod repetat sumele de 200 și 300 lei pentru a îndeplini un act contrar atribuțiilor sale de serviciu, respectiv să-i elibereze o dovadă înlocuitoare a permisului, cu drept de conducere, deși legislația prevede că pentru săvârșirea celor două infracțiuni dovada înlocuitoare a permisului se eliberează fără drept de circulație.Denunţul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, procurorul de caz dispunând delegarea ofiţerilor din cadrul S.J.A. Alba pentru realizarea prinderii în flagrant şi efectuarea unor alte acte de urmărire penală.La data de 07.09.2017, a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de inculpatul A.L. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile și interdicția de a părăsi țara.Precizăm faptul că este pentru a 2-a oară în cursul anului 2017 când polițistul sesizează fapte de corupţie. Anterior, în decursul lunii iunie, acesta a refuzat și a denunțat intenția unui cetățean de a-i oferi mită pentru a trece cu vederea contravenții constatate în trafic.D.G.A. – Biroul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut