45 persoane reţinute, în ultimele 24 de ore, la frontiera cu Serbia şi Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au depistat, în ultimele 24 de ore, opt grupuri de migranţi, formate din patruzeci şi cinci persoane, care fie încercau să intre ilegal în România din Serbia, fie să treacă frontiera ilegal în Ungaria. În toate cazurile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.Lucrătorii noştri din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Moraviţa, Lunga şi Sânnicolau Mare au depistat în zona de competenţă opt grupuri de migranţi, formate din patruzeci şi cinci de persoane, dintre care o persoană de sex feminin.Treizeci şi opt dintre migranţi au fost depistaţi la frontiera cu Serbia, în timp ce încercau să intre ilegal în ţara noastră, iar ceilalţi şapte au fost reţinuţi la graniţa cu Ungaria, intenţionând să ajungă ilegal în Spaţiul Schengen. Persoanele descoperite pe câmp nu aveau documente de identitate asupra lor motiv pentru care, poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea acestora la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră în vederea clarificării situaţiei. În cele opt cazuri s-a stabilit că persoanele depistate sunt cetăţeni din Kenia, Palestina, Algeria, Somalia, Tunisia şi Nigeria, cu vârste cuprinse între 18 şi 40 de ani. În cadrul primelor cercetări cu toţii au declarat că aveau intenţia sa ajunga într-o ţară din Spaţiul Schengen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau viză. De asemenea, persoanele depistate la frontiera cu Ungaria au mai declarat că s-au deplasat până în localitatea Cenad, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste terenurile agricole din zona de frontieră până în momentul reţinerii.Pe numele celor în cauză au fost întocmite lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.I.G.P.F.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Cercetat pentru trafic de droguri de mare risc și complicitate la introducerea în țară de droguri de mare risc, detalii aici

Opt percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru trafic de heroină, detalii aici

Arestat pentru trafic de droguri de risc, detalii aici

Controale desfășurate de polițiști, în domeniul deșeurilor periculoase, detalii aici

Razie a polițiștilor pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici 

Față de 9 bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

În urma perchezițiilor domiciliare puse în executare de polițiștii Capitalei 10 persoane au fost conduse la audieri, . Detalii aici 

Sari la conținut