Dan Nica – măsuri reorganizare MAI

COMUNICATViceprim-ministrul Dan Nica, ministru al administratiei si internelor a anuntat duminica 15 martie a.c, în cadrul unei conferinte de presa, masurile adoptate în scopul reorganizarii MAI.Modificarile, conform Ordonantei de Urgenta adoptate de catre Guvernul României, presupun eficientizarea actului managerial si a activitatii Ministerului Administratiei si Internelor, reducerea numarului Directiilor Generale din Aparatul Central al Ministerului (de la 22 la 8, celelalte fiind comasate sau transformate în Directii cu rang inferior), transferarea în zona operativa a peste 700 de functii din cadrul Aparatului Central al Ministerului si reducerea functiilor de conducere cu 35%.Conform viceprim-ministrului Dan Nica schimbarile au ca scop reducerea aparatului tehnico-birocratic si sporirea numarului functiilor operative. „Aceste schimbari vor contribui la acoperirea deficitului de personal de la Politie, în special. Aceasta reorganizare nu înseamna concedieri” a sustinut viceprim-ministrul, ministrul administratiei si internelor, Dan Nica.Totodata au fost anuntate urmatoarele decizii:- numirea în functia de director general al Directiei Generale Informatii si Protectie Interna, asimilata functiei de secretar de stat, a comisarului-sef de politie Serban Cornel- încetarea împuternicirii din functiile de secretar general adjunct a chestorilor de politie Tudor Danut, respectiv Cuhutencu Ion si împuternicirea pe o perioada de 6 luni în functiile de secretar general adjunct a comisarilor sefi de politie Teodorescu Octav-Virgiliu si Ghimpau Aurelian.- încetarea împuternicirii din functia de adjunct al inspectorului general al Politiei Române a comisarilor-sefi de politie Bolbosanu Constantin si Trosca Florin si împuternicirea pe aceste functii a comisarilor sefi de politie Calinescu Mihai si Bocaniala Tache.- împuternicirea chestorului de politie Pîrvu Dumitru în functia de adjunct al inspectorului general al Politiei Române.Viceprim-ministrul, ministrul administratiei si internelor, Dan Nica a anuntat ca aceste reorganizari nu vor afecta misiunile de ordine si siguranta publica care se desfasoara zilnic, referindu-se printre altele la operatiunea STRADA 2009, dar si la actiunile derulate pentru combaterea evaziunii fiscale si destructurarea grupurilor infractionale.Informatii de back-groundÎn urma reorganizarii MAI, din cele 22 functii de Director general adjunct, au ramas 8.Din cele 43 de functii de Director general adjunct, 17 au fost desfiintate si 10 s-au transformat în functii de director adjunct.33 de ofiteri cu functii mari de conducere sunt fie la dispozitie, fie au optat pentru încetarea raporturilor de serviciu cu Ministerul.Astfel, si-au încetat raporturile de serviciu cu Ministerul 20 ofiteri cu functii mari de conducere, dintre care 7 chestori si generali.Au fost pusi la dispozitie 13 ofiteri cu functii mari de conducere, din care 5 chestori.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut