Cooperare Schengen între autorităţile din România şi cele de pe teritoriul celorlalte state membre

Peste 100 de persoane şi 30 de autoturisme, ce fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen, au fost depistate, în prima săptămână din septembrie, de poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen, în urma schimbului de date şi informaţii suplimentare prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R..În perioada 1-6 septembrie a.c., autorităţile de aplicare a legii din România au localizat, pe teritoriul ţării noastre, ca urmare a consultării Sistemului Informatic Schengen şi a schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Birourilor SIRENE, 63 de persoane ce fac obiectul unor semnalări în S.I.S.. Astfel, poliţiştii români au pus în aplicare 12 mandate europene de arestare şi au depistat 26 de persoane ce erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară.Totodată, în urma schimbului de date şi informaţii suplimentare au fost identificate, pe teritoriul României, 27 de autoturisme căutate de către autorităţile statelor membre Schengen pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cursul procedurilor penale. 42 de persoane căutate de Poliţia Română au fost identificate de autorităţile străine pe teritoriul lor. Dintre acestea, cu ajutorul informaţiilor trimise de poliţiştii români prin intermediul Biroului SIRENE, 32 de persoane urmărite de România în baza unui mandat european de arestare au fost arestate în statele membre. De asemenea, 3 autovehicule semnalate în vederea indisponibilizării, au fost gasite de partenerii străini.Schimbul de date şi informaţii suplimentare prin Biroul SIRENE se realizează ca urmare a cooperării dintre structurile specializate din cadrul Poliţiei Române (în special structurile de investigaţii criminale şi cele de combatere a criminalităţii organizate) şi partenerii de pe teritoriul celorlalte state membre Schengen. Reamintim faptul că, Biroul SIRENE, din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al I.G.P.R., a fost inaugurat în 16 septembrie 2010.Cea mai importantă măsură compensatorie implementată odată cu ridicarea controalelor la frontierele interne ale statelor membre Schengen este operaţionalizarea Sistemului Informatic Schengen. S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.Pentru a asigura un flux continuu de date şi informaţii Biroul Sirene funcţionează 24/7, având acces permanent la datele operative ale Poliţiei Române, Poliţiei de Frontieră Române, Oficiului Român de Imigrări etc..I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut