Exerciţiu naval româno-turc pe Marea Neagră

Poliţiştii de frontieră români împreună cu cei ai Gărzii de Coastă a Republicii Turcia au desfăşurat un exerciţiu internaţional în zona costieră a Mării Negre, ocazie cu care navele celor două autorităţi de frontieră au acţionat în comun pentru abordajul şi controlul unei ambarcaţiuni suspecte a fi implicată în activităţi de contrabandă.În perioada 04 – 07.09.2012, o delegaţie a Gărzii de Coastă din Republica Turcia a efectuat o vizită în România, în vederea participării la un exerciţiu comun, cu tema „Abordajul/controlul unei nave suspecte de a fi implicată în activităţi de contrabandă”.Activitatea s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Planului de Implementare România (Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră) – Turcia (Garda de Coastă) pentru anul 2012 şi are ca obiectiv schimbul de bune practici în domeniul maritim, precum şi realizarea interoperabilităţii dintre Poliţia de Frontieră Romana şi Garda de Coastă din Turcia, în sprijinul coordonării unităţilor operative şi luării de măsuri efective de contracarare a activităţilor ilegale din aria de responsabilitate, precum şi de căutare şi salvare a vieţii pe mare.La exerciţiul comun au participat navele MAI 2111, MAI 5102 ale Poliţiei de Frontieră Române şi o navă aparţinând Gărzii de Coastă a Republicii Turcia (TCSG 90) cu echipajele aferente.În cadrul exerciţiului, nava MAI 2111 a Poliţiei de Frontieră Române a avut misiunea de a escorta şi opri o navă suspectă, implicată în activităţi de contrabandă şi a acţionat pentru inspecţia acesteia cu ajutorul grupei de abordaj şi control. Tot cu această ocazie, s-a urmărit dezvoltarea relaţiilor de cooperare între cele două autorităţi de frontieră, stabilirea unui limbaj comun specific misiunilor pe mare, precum şi cunoaşterea reciprocă a procedeelor de acţiune. Participarea la această activitate a reprezentat o nouă oportunitate pentru a întări relaţiile bilaterale cu autorităţile turce, în aria de competenţă specifică autorităţilor de frontieră.Imagini video www.politiadefrontiera.ro I.G.P.F. – Biroul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut