Mesajul ministrului, Carmen Daniela Dan, pentru absolvenții școlilor de agenți și subofițeri ale M.A.I.

Momentul de astăzi, unic în viața dumneavoastră, este mărturia faptului că alegerea făcută în urmă cu un an, aceea de a urma o carieră în Ministerul Afacerilor Interne, a fost cea corectă. Ați trecut probele riguroase de la admitere, ați parcurs etapele de pregătire din școală, iar astăzi sunteți la momentul pe care dumneavoastră și noi, deopotrivă, l-am așteptat: intrați în marea familie profesională a Ministerului Afacerilor Interne. Reprezentați o generație de la care avem mari așteptări. Provocările actuale, interne sau externe, sunt dintre cele mai diverse, iar structurile Ministerului Afacerilor Interne sunt chemate să gestioneze, cu inteligență și tact, situații dintre cele mai dificile. Iar cel mai dificil este în stradă, în mijlocul oamenilor, acolo unde veți lucra cei mai mulți dintre dumneavoastră.Munca în Poliție, Jandarmerie, la Frontieră sau la Pompieri nu este una ușoară. Acest sistem al ordinii și siguranței publice are valorile și principiile lui, iar dumneavoastră nu sunteți niște simpli angajați la stat, simpli bugetari. Dumneavoastră sunteți de astăzi militari sau funcționari publici cu statut special ai statului român. Iar pentru a ocupa această demnitate ați depus un jurământ care vă obligă. Nu față de șefii dumneavoastră vremelnici, ci față de țară și față de români.Mulți dintre dumneavoastră sunteți la o vârstă fragedă – ați terminat liceul și ați intrat direct în aceste școli. Nu are nimeni așteptarea ca începând de mâine să înțelegeți cultura organizațională a instituțiilor în care veți ajunge. Dar ceea ce ne dorim să știți deja este că aveți o responsabilitate uriașă, a siguranței cetățenilor. În aceste zile libere pe care le veți avea până în momentul prezentării la locurile de muncă, gândiți-vă la acest rol pe care îl veți avea în comunitățile unde veți lucra. Am speranța că alegerea voastră nu a vizat un loc călduț de muncă, pentru că nu veți găsi așa ceva! Veți găsi în schimb echipe de oameni dedicați profesiei, echipe de camarazi și de profesioniști de la care veți avea de învățat. Fiți modești, dar curioși! Fiți ambițioși și nu vă pierdeți optimismul specific vârstei!România se pregătește să intre în anul Centenarului. Sunteți promoția care intră prima în activitate în acest an, iar acest lucru are o simbolistică aparte pentru că sunteți cei mai tineri purtători ai valorilor acestei instituții în care intrați și care presupun, înainte de toate, respectarea legii, loialitate și integritate.Pentru că suntem în preajma Crăciunului, vă doresc tuturor sărbători fericite și un an nou cu sănătate și împliniri pe toate planurile! Felicitări pentru absolvire și mult succes în misiunile viitoare! MINISTRUL AFACERILOR INTERNECARMEN DANIELA DAN


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut