Acțiune a polițiștilor pentru protejarea fondului forestier

6 infracţiuni au fost constatate şi o sancţiune contravenţionale a fost aplicată, în timpul unei acţiuni pe linie silvică, coordonată de ofiţerii specialişti ai Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în judeţul Maramureş. În perioada 4-6 martie a.c., ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică – I.G.P.R., împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J. Maramureş au acţionat pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.Au fost efectuate controale în fondurile forestiere de pe raza judeţului, precum şi la 89 de autovehicule care transportau material lemnos. În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au constatat 6 infracţiuni, dintre care 3 de tăiere ilegală de arbori şi 3 de furt de arbori.De asemenea, a fost aplicată şi o sancţiune contravenţională, în valoare de 10.000 de lei, fiind confiscată şi cantitatea de 44,5 material lemnos, în valoare de 7.900 de lei.În cadrul controalelor efectuate în fondul forestier s-a constatat tăierea ilegală a 1866 de arbori, cu un volum de 2.822,494 metri cubi, ceea ce reprezintă un prejudiciu adus fondului forestier de 597.102,543 de lei. În continuare se desfăşoară activităţi în vederea identificării şi tragerii la raspundere a persoanelor responsabile.Acţiunea poliţiştilor a fost desfăşurată în baza Planului Comun de Acţiune „Scutul Pădurii 2013” pentru prevenirea tăierilor ilegale de arbori din păduri şi a faptelor ilegale asociate din circulaţia, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea materialului lemnos, la activităţi participând şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi I.T.R.S.V. – urile regionale, precum şi din cadrul R.N.P. – Romsilva şi Direcţiile Silvice Judeţene.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc. Vezi aici

Cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Detalii aici 

Peste 1.000 ha de teren afectate de arderile necontrolate, în ultimele trei zile. Detalii aici 

Peste 1.400 de persoane supravegheate judiciar. Detalii aici   

Sari la conținut