Peste 200 de persoane urmărite, depistate de polițiști

206 persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată au fost depistate, în ultima săptămână, de poliţiştii structurilor de investigaţii criminale, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul I.G.P.R.. În urma activităţilor de căutare şi identificare, poliţiştii structurilor de investigaţii criminale din întreaga ţară au depistat, în perioada 28 februarie – 6 martie a.c., 132 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 95 de minori. De asemenea, poliţiştii au depistat 74 de persoane urmărite în temeiul legii, dintre care 62 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 7 aveau mandate de arestare preventivă, pe numele a 4 persoane erau emise mandate europene de arestare iar pentru o persoană era emisă o sentinţă penală de internare. * * *La data de 1 martie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din Bucureşti au depistat un bărbat, de 53 de ani, din localitatea Gratia, judeţul Teleorman, care se sustrăgea executării unei pedepse de 10 ani şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al D.G.P.M.B..Un bărbat, de 42 de ani, din comuna Răchitoasa, judeţul Bacău, care se sustrăgea executării unei pedepse de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie a fost depistat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – I.P.J. Bacău şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din Bacău.La data de 1 martie a.c., poliţiştii din Maramureş au depistat un bărbat, de 41 de ani, din Baia Mare, care se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de 6 ani pentru comiterea infracţiunii de proxenetism. Acesta a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Maramureş.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc. Vezi aici

Cercetați pentru trafic de droguri de mare risc. Detalii aici 

Peste 1.000 ha de teren afectate de arderile necontrolate, în ultimele trei zile. Detalii aici 

Peste 1.400 de persoane supravegheate judiciar. Detalii aici   

Sari la conținut