Reţinut pentru înşelăciune cu locuri de muncă în străinătate

Un vrâncean, suspectat că a indus în eroare peste 200 de persoane cărora le-a prezentat oferte mincinoase, cu privire la intermedierea unor contracte de muncă în străinătate, a fost prins şi reţinut de poliţiştii brăileni.Miercuri dimineaţa, brăileanul C.I. a reclamat la Poliţia Municipiului, prin apelul de urgenţă 112, faptul că a fost înşelat cu suma de 40 de lei, de către o persoană care i-a încasat banii, sub pretextul că reprezintă taxa de procesare pentru dosarul de plecare la muncă în Germania.După primirea sesizării, poliţiştii au demarat cercetările şi l-au identificat pe suspectul U.L., de 39 de ani, din municipiul Focşani, pe care l-au condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila.Judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au stabilit că, la data de 9 martie a.c., suspectul a publicat un anunţ de mică publicitate într-un ziar brăilean, prin care dorea să recruteze forţă de muncă pentru Germania, lăsând pentru contact numărul său de telefon mobil.În ziua de 12 martie a.c., acesta s-a întâlnit cu 31 de persoane, cărora le-a spus că este reprezentantul unei societăţi comerciale din Braşov, care are ca obiect de activitate recrutarea şi plasarea forţei de muncă. Victimele au completat cererile pe care suspectul le-a pus la dispoziţie, iar, la data de 16 martie a.c., până în momentul în care a fost depistat de poliţişti, a încasat de la 8 persoane câte 40 de lei, reprezentând taxa de procesare pentru dosar.De asemenea, s-a mai stabilit că cel în cauză urma să se întâlnească cu alţi 42 de brăileni, pe care intenţiona să-i înşele prin aceeaşi metodă.U.L., care era căutat în vederea cercetărilor şi de poliţiştii din cadrul I.P.J. Bacău, pentru că a înşelat 200 persoane, a fost reţinut pe ordonanţă pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Brăila.Astăzi, 17 martie, urmează să fie prezentat Judecătoriei Brăila cu propunere de arestare preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.Atenţie!Poliţiştii recomandă persoanelor interesate să obţină locuri de muncă în străinătate să verifice dacă firma respectivă este autorizată să desfăşoare activităţi de recrutare a forţei de muncă şi să nu achite nicio sumă de bani în avans, chiar dacă li se eliberează documente de încasare în acest sens.Pentru a nu deveni victima a unei astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă:- când primiţi o ofertă de muncă în ţară sau în străinătate, încercaţi să aflaţi cât mai multe detalii despre seriozitatea firmei sau a persoanei respective!- nu daţi curs anunţurilor din ziare, internet sau alte forme de publicitate, până nu verificaţi seriozitatea lor!- intermedierile de locuri de muncă în străinătate sunt făcute numai de către firmele acreditate de Inspectoratele Teritoriale de Muncă!- solicitaţi certificatul de acreditare al firmei, in caz de dubiu sesizaţi imediat Poliţia!- nu acceptaţi oferte venite de la persoane fizice!- atenţie la ofertele de muncă în străinătate. Principalele modalităţi de recrutare sunt cele în care se prezintă condiţii financiare deosebit de avantajoase!- sesizaţi Politia când aveţi date despre persoane autori sau victime ale unor astfel de infracţiuni!CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut