Suspect de înşelăciune, arestat

Un harghitean este suspectat de poliţiştii bihoreni că a anunţat mai multe persoane că au primit colete de la rude sau cunoştinţe din străinătate, pentru care le-a cerut diverse sume de bani, reprezentând taxe vamale / Păgubiţii au achitat sumele de bani solicitate, dar nu au intrat în posesia coletelor, întrucât acestea nu existau.Poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au început urmărirea penală faţă de S.Z., de 29 de ani, din judeţul Harghita, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune.Acesta este suspectat că, în perioada septembrie 2010 – iunie 2011, s-a deplasat la domiciliul a şase persoane de pe raza municipiului Oradea, prezentându-se ca fiind o cunoştinţă a unor prieteni sau rude ale acestora plecate în stăinătate, şi i-a anunţat că au primit diverse colete şi sume de bani, care în acel moment erau reţinute la vamă.Pentru ca destinatarii să intre în posesia acestor colete, suspectul a solicitat plata unor sume de bani drept taxe vamale. Păgubiţii, fiind induşi în eroare, au achitat sumele de bani solicitate, dar nu au intrat în posesia coletelor, întrucât acestea nu existau.Prejudiciul total provocat este de aproximativ 20.000 lei.Poliţiştii orădeni continuă cercetările cu bărbatul în stare de arest preventiv pentru documentarea întregii sale eventuale activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului. * * *Pentru a evita victimizarea prin înşelăciuni, poliţiştii vă recomandă:- Nu vă încredeţi în persoanele care încearcă să vă impresioneze cu „cărţi de vizită”, „legitimaţii” sau alte documente, din care rezultă că au o carieră profesională marcantă şi care vă cer diverse favoruri;- Nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor care pretind că reprezintă diferite firme de prestări servicii, decât după o atentă verificare a actelor de identitate şi a legitimaţiei de serviciu;- Nu primiţi gaj în schimbul unor sume de bani, acte de identitate sau diferite obiecte, acestea pot fi false sau furate;- Nu cumpăraţi verighete, inele sau alte obiecte în legătură cu care, persoane „binevoitoare” pretind că sunt din aur. Riscul să cumpăraţi simple tinichele este maxim;- Dacă sunteţi victima acestui gen de infracţiune, încercaţi să memoraţi şi să reţineţi cât mai multe semnalmente ale suspectului şi sunaţi de urgenţă la 112 – apel gratuit!I.G.P.R. / Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut