Zeci de migranţi reţinuţi la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, Moraviţa şi Beba Veche au depistat în zona de competenţă, nouă grupuri de migranţi, formate din două până la cinci persoane, având naţionalităţi diferite ( algerieni, marocani şi tunisieni). Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Lucrătorii noştri au procedat la conducerea persoanelor în cauză, la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. Cu această ocazie s-a stabilit că este vorba de 17 algerieni, 7 tunisieni şi 4 marocani cu vârste cuprinse între 15 şi 40 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. În timpul audierilor migranţii au solicitat acordarea unei forme de azil din partea statului român. Cei în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în spaţiul Schengen şi nu posedau vizele necesare.Poliţiştii de frontieră au întocmit în toate cazurile lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.Biroul de Presă-I.G.P.F


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Cercetat pentru trafic de droguri de mare risc și complicitate la introducerea în țară de droguri de mare risc, detalii aici

Opt percheziții domiciliare la persoane cercetate pentru trafic de heroină, detalii aici

Arestat pentru trafic de droguri de risc, detalii aici

Controale desfășurate de polițiști, în domeniul deșeurilor periculoase, detalii aici

Razie a polițiștilor pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică. Detalii aici 

Față de 9 bărbați a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

În urma perchezițiilor domiciliare puse în executare de polițiștii Capitalei 10 persoane au fost conduse la audieri, . Detalii aici 

Sari la conținut