Foc de armă la frontiera româno-ucraineană pentru reţinerea unor contrabandişti

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat şi reţinut doi cetăţeni români care transportau peste frontiera de stat aproximativ 6.000 de pachete de ţigări de contrabandă. Pentru reţinerea contrabandiştilor poliţiştii de frontieră au folosit armamentul din dotare fiind tras un foc de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederile legale în vigoare.Ţigările, în valoare de peste 51.000 lei, au fost reţinute în vederea confiscării, iar persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă.Astfel, în ziua de 31.07.2011, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au observat în apropierea frontierei un grup de persoane care se deplasa dinspre Ucraina spre interiorul României, transportând mai multe colete voluminoase. Persoanele în cauză au fost somate verbal de poliţiştii de frontieră, însă au ignorat avertismentul şi au încercat să fugă profitând de terenul împădurit. Poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind tras un foc de armă în plan vertical, reuşindu-se astfel reţinerea numitului M. Abel. Totodată, în zona a mai fost depistată o persoana T. Ioan, în vârstă de 22 ani, care încercând să fugă de poliţiştii de frontieră şi din cauza terenului accidentat, a căzut fracturându-şi astfel un picior. Acesta a fost transportat în cel mai scurt timp la Spitalul Municipal Rădăuţi unde i s-au acordat îngrijiri medicale, în prezent starea acestuia fiind stabilă. În zona unde au fost reţinuţi cei doi tineri, ambii domiciliaţi în comuna Straja, s-au descoperit 12 colete voluminoase ce conţineau aproximativ 5.670 de pachete de ţigări marca Doina de provenienţă R. Moldova. Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat şi contrabandă în formă agravantă, acte ce au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 51.030 lei, a fost reţinută în vederea confiscării de către poliţiştii de frontieră suceveni.În prezent, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări fiind anunţate totodată şi autorităţile ucrainene, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.Biroul de Presă-I.G.P.F


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut