Aproape o sută de personae urmărite la nivel național, descoperite de polițiști în patru zile

98 de persoane urmărite la nivel naţional şi 52 de infracţiuni au fost depistate, în urma a patru zile de acţiune, de către poliţiştii de investigaţii criminale şi cei de poliţie transporturi.În perioada 24-27 septembrie a.c., poliţişti de la structurile de investigaţii criminale din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, precum şi ai secţiilor regionale de poliţie transporturi au desfăşurat activităţi pe linia depistării minorilor dispăruţi şi a persoanelor urmărite în temeiul legii.Pe durata desfăşurării acţiunii, au fost angrenaţi 1054 poliţişti, dintre care 299 de la nivelul inspectoratelor judeţene de poliţie şi Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi 755 de la secţiile regionale de poliţie transporturi.Au fost efectuate peste 1000 de patrulări în trenurile de călători şi au fost verificate 130 de unităţi de cazare şi 290 de unităţi de alimentaţie publică.Astfel, au fost depistate 98 de persoane urmărite la nivel naţional, dintre care 19 pe numele cărora fuseseră emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 11 posesori de mandate de arestare preventivă, 4 persoane căutate în baza unui mandat european de arestare şi 64 de dispăruţi. Din totalul persoanelor dispărute găsite, 47 au fost minori.De asemenea, au fost identificate 21 de persoane cu identitate necunoscută.Poliţiştii au depistat 52 de infracţiuni şi 35 de suspecţi de infracţiuni. Pentru neregulile constatate au aplicat şi 289 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 88.550 de lei.La data de 24 septembrie a.c., pe raza municipiului Bucureşti a fost depistat un bărbat de 58 ani, împotriva căruia Tribunalul Municipiului Bucureşti, Secţia I Penală a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la patru ani închisoare pentru tentativa de omor. A fost introdus în arestul D.G.P.M.Bucureşti. La data de 27 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul I.P.J. Alba i-au depistat şi încarcerat pe M. IULIU, de 56 ani şi M. IULIUS MARIAN, de 34 ani, ambii din Braşov, pe numele cărora Curtea de Apel Alba Iulia a emis mandate de arestare preventivă pe o perioada de 29 zile, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Cei doi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J.Alba.La data de 26 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Teleorman au surprins în flagrant un bărbat de 32 ani, din comuna Lunca, judeţul Teleorman, care sustrăsese un radio-casetofon auto de la un autoturism aflat în parcarea staţiei CF Roşiori Nord, judeţul Teleorman şi încerca să-l valorifice în rândul taximetriştilor din apropierea staţiei. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar împotriva învinuitului a fost luată măsura reţinerii pentru 24 ore.La data de 26 septembrie a.c., în baza unor informaţii, a fost organizată o descindere în comuna Dragalina, judeţul Călăraşi pentru depistarea condamnaţilor P. Ion, de 26 ani, posesor al unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 1,10 ani şi a lui P. Nicu, de 23 ani, condamnat definitiv la 1,8 ani, ambii urmăriţi naţional şi suspecţi de comiterea unor infracţiuni de furt componente cale ferată (inclusiv relee din dulapurile de semnal). Cei doi au fost introduşi în Penitenciarul Slobozia. La data de 25 septembrie a.c., a fost depistat şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Suceava, P. Ioan – Marius, de 24 ani, din oraşul Gura Humorului, judeţul Suceava, împotriva căreia autorităţile judiciare italiene au emis un mandat european de arestare pentru furt calificat în complicitate şi utilizare de credit contrafăcut, conform codului penal italian.La data de 25 septembrie a.c., au fost depistaţi doi minori de 15 ani, respectiv de 14 ani, ambii din municipiul Iaşi, urmăriţi naţional pentru dispariţie în împrejurări necunoscute dintr-un centru de plasament, la data de 30.07.2012, respectiv 23.08.2012. Aceştia au fost reinternaţi în unitatea sus menţionată. La data de 26 septembrie a.c., poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Maramureş, împreună cu poliţiştii Biroului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al IPJ Maramureş a depistat pe raza de competenţă o minoră de 16 ani, din comuna Băişoara, judeţul Cluj, urmărită la nivel naţional pentru motivul „dispariţie în împrejurări suspecte”. Minora a fost predată lucrătorilor Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Cluj în vederea clarificării situaţiei.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut