Ziua Protecţiei Civile

Data de 28 februarie este un prilej de aniversare a Zilei Protecţiei Civile. Componentă a sistemului securităţii naţionale, protecţia civilă are scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă.În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul regal din 28 februarie 1933 sub denumirea de „apărare pasivă” având ca scop „să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene”.Conceptul de protecţie civilă a evoluat de la „apărare pasivă” la „apărare locală antiaeriană” in 1952, apoi „apărare civilă” în 1978 si „protecţie civilă „în 1996. Schimbările produse in societatea românească în perioada 1996-2004 au dus şi la schimbări în domeniul protecţiei civile prin elaborarea Legii nr. 481/2004 care este in concordanţă cu principiile, scopurile şi obiectivele prevăzute în Strategia Internaţională pentru Prevenirea Catastrofelor, adoptată de Adunarea Generală ONU precum şi cele stabilite de mecanismele Uniunii Europene în domeniu.Principalele atribuţii ale protecţiei civile sunt identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul României; informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericole; înştiinţarea autorităţilor publice şi alarmarea populaţiei în situaţii de protecţie civilă; protecţia populaţiei, a bunurilor, a mediului împotriva efectelor dezastrelor; organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă sau asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare.Ziua Protecţiei Civile este sărbătorită de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, atât la nivel central cât şi la nivel teritorial, prin organizarea de evenimente publice ce constau în exerciţii de simularea unor intervenţii în cazul producerii unor calamităţi, demonstraţii, expoziţii de tehnică, vizitarea sediilor inspectoratelor – Ziua Porţilor Deschise. * * *Pe linia protecţiei civile, în anul 2009, la nivelul României, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit în peste 9.600 situaţii. Dintre acestea, 2.141 au constat în misiuni pirotehnice, 1.500 acţiuni pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor şi alunecărilor de teren, 230 intervenţii ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase (altele decât inundaţii), 25 intervenţii la accidente de transport în care au fost implicate substanţe periculoase, 5114 acţiuni de asigurare a măsurilor specifice pe timpul evenimentelor publice de amploare şi 590 acţiuni pentru sprijin tehnic şi supraveghere (conducte de gaze fisurate, scurgeri de combustibili şi de substanţe periculoase ş.a.).În cadrul misiunilor pirotehnice executate, teritoriul naţional a fost asanat de 502.303 elemente de muniţie rămase neexplodate din timpul conflictelor militare.Pe timpul acţiunilor în care au intervenit lucrătorii I.G.S.U., în anul precedent, au fost salvate 4.563 persoane (3.711 adulţi şi 852 copii) şi protejate bunuri în valoare de peste 4,8 miliarde lei. În decursul anului trecut s-au desfăşurat exerciţii de protecţie civilă care au avut ca obiectiv verificarea Planului naţional de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear şi urgenţă radiologică – exerciţiul naţional AXIOPOLIS 2009 şi exerciţiul comunitar de protecţie civilă EU DANUBIUS 2009 aprobat de către Comisia Europeană sub auspiciile Instrumentului Financiar de Protecţie Civilă.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut