600 euro mita refuzata de un politist de frontiera

În urma denunţului formulat de un poliţist de frontieră din cadrul PTF Oancea – jud. Galaţi, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au prins în flagrant o persoană din Bulgaria care a încercat să ofere suma de 600 euro poliţistului, pentru a nu i se întocmi dosar penal, deoarece a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere falsificat. La data de 23 februarie a.c., la P.T.F. Galaţi – Rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul bulgar T.Yuliyan, în vârstă de 41 ani, care conducea un autoturism marca Ford Galaxy, înmatriculat în Bulgaria.La controlul specific al documentelor, poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni în legătură cu autenticitatea permisului de conducere, care prezenta urme de ştersături mecanice, diferenţe de culoare şi înlocuire de text. Astfel, în urma verificărilor efectuate prin Centrul de Contact Româno – Bulgar Giurgiu, s-a stabilit că cetăţeanul bulgar T.Yuliyan, are dreptul de conducere suspendat de către autorităţile bulgare, iar permisul de conducere prezentat la control aparţine altei persoane.În aceste condiţii, poliţistul de frontieră i-a comunicat bărbatului că i se va întocmi dosar penal, moment în care cel în cauză a încercat să-i ofere poliţistului de frontieră suma de 600 euro. Deşi a fost refuzat şi i s-a adus la cunoştinţă că fapta sa constituie infracţiune, T.Yuliyan a insistat în oferirea banilor.Poliţistul de frontieră a adus de îndată la cunoştinţa superiorilor săi situaţia de fapt, luând legătura cu Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi şi formulând denunţ cu privire la cele întâmplate.Fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, ofiţerii D.G.A.- Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au procedat la organizarea unui flagrant, cel în cauză fiind surprins în timp ce oferea suma de 600 euro lucrătorului de poliţie de frontieră. În urma flagrantului, procurorul desemnat a dispus începerea urmăririi penale faţă de T. Yuliyan, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.Totodată, poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărui permis de conducere i-a fost suspendat.Imagini video – disponibile pe site-ul www.politiadefrontiera.roBiroul Relaţii Publice din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Biroul de Presă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut