În vederea asigurării transparenţei în relaţia cu societatea civilă şi pentru o mai bună apropiere de cetăţeni, Direcţia Informare şi Relaţii Publice prezintă, începând de astăzi, 22 februarie, noul format al propriului site www.comunicare.mai.gov.ro , versiunea în limba română. În această nouă formulă de prezentare, pagina web este mai uşor de accesat şi prezintă anumite elemente de noutate extrem de utile pentru toate persoanele interesate să obţină informaţii despre activităţile şi departamentele Ministerului Administraţiei şi Internelor.Site-ul găzduieşte Fluxul de ştiri al M.A.I., secţiune ce cuprinde, în permanenţă, informaţii de ultimă oră referitoare la acţiunile unităţilor Aparatului Central şi ale structurilor subordonate M.A.I. Totodată, oferă jurnaliştilor şi publicului larg posibilitatea abonării rapide la sistemul Newsletter.Noul site mai poate fi accesat şi prin intermediul site-ului M.A.I., www.mai.gov.ro, care a păstrat pe prima pagină o secţiune „Presa/comunicate” unde sunt regăsite titlurile principalelor ştirilor publicate în fluxul de ştiri al M.A.I.