• În urma mai multor controale efectuate de poliţiştii de la transporturi, în ultima săptămână, pe magistrala CF 800 (Bucureşti – Constanţa – Mangalia), au fost depistate 630 de persoane care călătoreau fraudulos.• Au fost constatate nouă infracţiuni fiind aplicate peste 100 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare este de aproximativ 20.000 de lei.Astfel, în perioada 14 – 16 august a.c., Serviciul Transporturi, împreună cu Secţiile Judeţene de Poliţie Transporturi Bucureşti şi Constanţa au organizat o serie de acţiuni în zona staţiilor de cale ferată şi pe trenurile de călători care circulă pe magistrala CF 800 (Bucureşti – Constanţa – Mangalia). Efective mărite au acţionat pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor, având în vedere numărul sporit de călători care se deplasează şi pe acestă rută pe timpul verii.Au fost efectuate 36 de controale, 368 de patrulări (pe trenuri de călători, în staţii şi triaje C.F.R.), au fost legitimate peste 900 de persoane, din care 630 călătoreau fraudulos. Au fost aplicate suprataxe în valoare de 6.907 lei. De asemenea, oamenii legii au constatat nouă infracţiuni (cinci de natură economică, două judiciare şi două de altă natură) şi au aplicat 104 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 19.750 de Lei. Totodată au fost depistaţi un urmărit local, cinci minori lipsiţi de supraveghere şi zece persoane care apelau la mila publică. Din cele constatate, exemplificăm următoarele:- La data de 14 august a.c., poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi au depistat pe trenul personal 8082, care circulă pe ruta Olteniţa – Titan Sud, pe N. Cornel, de 26 ani, din localitatea Hulumbeşti, judeţul Dâmboviţa, care a acţionat fără motiv semnalul de alarmă la un vagon din compunerea trenului. Tânărul a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor H.G. 203/1994, cu amendă în valoare de 500 lei .- La data de 16 august a.c., în trenul 8014, pe distanţa Dragoş Vodă – Lehliu, a fost depistat M. MARIAN, de 19 ani, din Comuna Secueni, Judeţul Bacău, în timp ce călătorea cu o legitimaţie de călătorie cu reducere 50% pentru elevi, cumpărată în baza unui carnet de elev, sustras. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt, înşelăciune şi fals privind identitatea. – La data de 14 august a.c., poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Ialomiţa au depistat pe trenul accelerat 941, care circulă pe ruta Mangalia – Satu Mare, pe C. Adrian de 21 ani, din municipiul Buzău, care oferea călătorilor băuturi răcoritoare, fără a poseda autorizaţie de vânzare în acest sens. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii 12/1990 rep. cu amendă în valoare de 1000 lei, iar bunurile au fost indisponibilizate în vederea confiscării . POLITIA ROMANA – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE