Măsuri de ordine la partida de fotbal Sportul Studenţesc – Dinamo

Sâmbătă, 26 februarie a.c., jandarmii din cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti vor asigura măsurile de ordine la partida de fotbal dintre echipele Sportul Studenţesc şi FC Dinamo Bucureşti.Competiţia sportivă se va desfăşura începând cu ora 14.30, pe stadionul „Regie” din capitală. Accesul publicului în stadion va fi permis de la ora 12.30, iar începând cu ora 10.30 se va interzice vânzarea şi consumarea de băuturi alcoolice în apropierea arenei sportive. Jandarmii vor asigura condiţiile de securitate pentru toţi participanţii la această manifestare sportivă şi vor acţiona pentru prevenirea fenomenului infracţional, intervenind în cazul tulburării ordinii publice, atât în imediata apropiere a stadionului cât şi pe traseele de afluire/defluire. Conform prevederilor Legii nr. 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor sportive, spectatorilor le este interzis să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.De asemenea spectatorilor le este interzis: să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice. Jandarmeria invită spectatorii să respecte prevederile legale pe timpul deplasării, în apropierea şi în interiorul stadionului.D.G.J.M.B. – Compartimentul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut