Întâlnire Traian Igaș cu reprezentanţi ai sindicatelor poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul M.A.I.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian IGAŞ, a avut, astăzi, 7 iunie a.c, o întâlnire cu reprezentanţi ai sindicatelor poliţiştilor şi personalului contractual din cadrul M.A.I.. La discuţii au participat toţi factorii de conducere din M.A.I. şi reprezentanţi ai Corpului Naţional al Poliţiştilor, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor „Pro Lex”, Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Sindicatului Poliţiştilor din România „Diamantul”, Federaţiei Poliţiştilor „Sed Lex”. Au fost dezbătute aspecte legate de plata parţială a normei de hrană, diverse revendicări de ordin social, stadiul procesului de reorganizare şi eficientizare a Ministerului şi îmbunătăţirea Statutului poliţistului. La propunerea sindicatelor, ministrul Traian Igaş a fost de acord ca, în perioada următoare, să înainteze Guvernului un proiect de act normativ care să reglementeze ca, la încetarea raporturilor de muncă cu M.A.I. înainte de expirarea angajamentului încheiat cu instituţia, absolvenţii instituţiilor de învăţământ care aparţin Ministerului să nu mai fie obligaţi să plătească taxele de şcolarizare. În ceea ce priveşte situaţia normei de hrană, ministrul a reafirmat că măsura acordării a 130 de lei din valoarea financiară a normei de hrană pentru lucrătorii M.A.I. va fi aplicată numai în luna iunie, urmând ca din trimestrul III al anului în curs să se acorde diferenţa aferentă.Dialogul cu sindicatele va fi reluat vineri, 10 iunie a.c., începând cu ora 9.00, la sediul M.A.I..


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut