Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 88 persoane și au fost înregistrate 25 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri. În perioada 2 – 8 august a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 88 persoane. Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 32 persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 55 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar și față de o persoană pe numele căreia a fost dispus control judiciar pe cauțiune.În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 25 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită, în 16 cazuri, cu măsura condamnării cu executare, iar în 4 cazuri cu măsura arestării preventive. De asemenea, în 5 cazuri a fost înlocuită măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar.Cu titlu exemplificativ:Un bărbat din judeţul Maramureș, aflat sub control judiciar, a fost arestat preventiv, întrucât nu a respectat una dintre obligaţiile impuse, respectiv de a nu depăși limita teritorială și a părăsit localitatea stabilită prin ordonanță.Un bărbat din București aflat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și proxenetism, a fost arestat preventiv deoarece a comis o nouă infracțiune. În fapt, bărbatul a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. * * * Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale au fost operaţionalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul I.G.P.R., D.G.P.M.B. şi I.P.J.-uri, precum şi compartimente de supraveghere judiciară la nivelul poliţiilor municipale, altele decât cele reşedinţă de judeţ. Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară, la nivel naţional, activitatea în cadrul structurilor de supraveghere judiciară. Reamintim faptul că măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.Poliţia verifică, periodic, modul în care acestea îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. Din dispoziţia Şefului Poliţiei Române a fost elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea, la nivel naţional, în mod unitar, a prevederilor legale şi a fost dezvoltată o aplicaţie informatică pentru evidenţa acestora.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice