Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane lansează campania de informare „Prietenul tău poate fi un loverboy!”

Tehnica de recrutare a tinerelor de către reţelele de trafic de persoane este denumită metoda „prin îndrăgostire”, iar cel care o practică este denumit de către specialiştii structurilor de prevenire şi combatere a fenomenului ca “loverboy”. Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP), instituţia publică cu atribuţii de coordonare, evaluare şi monitorizare la nivel naţional a aplicării politicilor în domeniul traficului de persoane, atrage atenţia asupra acestei metode internaţionale – „loverboy”. Aceasta este utilizată şi în România, ţară de origine, iar adolescenţii trebuie să fie informaţi cu privire la pericolele ascunse din comunitate. Astfel, în perioada 12 septembrie – 18 octombrie (Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane) ANITP va implementa o campanie de informare desfăşurată la nivel naţional. Prin intermediul celor 15 centre regionale se va lansa campania de informare şi conştientizare a metodei de recrutare denumită „loverboy”. În cadrul campaniei, vor fi prezentate, în instituţiile de învaţământ din toată ţara, în special în licee, diferite cazuri ale unor victime ale acestor “loverboys”. Totodată, va fi prezentat şi filmul “Loverboy”, regizat de Cătălin Mitulescu, care este inspirat din poveşti reale ale victimelor traficului de persoane. ANITP avertizează că această problemă este una la nivel naţional şi internaţional, existând din ce în ce mai multe astfel de cazuri. Tinerele trebuie să fie informate cu privire la tehnica menţionată mai sus şi să realizeze primejdiile unei relaţii cu un “loverboy”.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut