Taximetriştrii, la control!

187 de taximetrişti au fost depistaţi comiţând diferite abateri privind transportul în regim de taxi şi circulaţia pe drumurile publice. Şase certificate de înmatriculare au fost reţinute pentru defecţiunile tehnice constatate la autovehiculele care efectuau transport de persoane în regim de taxi.În perioada 21-22 iulie a.c., Direcţia Rutieră şi Serviciul Transporturi din cadrul I.G.P.R., în colaborare cu reprezentanţi ai Autorităţii Rutiere Române şi ai Registrului Auto Român, au organizat acţiuni de verificare a celor care practică taximetria în zona Aeroportului Internaţional ,,Henri Coandă” Bucureşti – Otopeni, Aeroportului Internaţional ,,Aurel Vlaicu’’ Bucureşti – Băneasa şi Gării de Nord. Scopul urmărit a fost de a verifica activităţile taximetriştilor autorizaţi, de a depista persoanele care practică ilegal activitatea de taximetrie, precum şi de depistare a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare şi calitatea serviciilor.În urma acţiunilor la care au participat 29 de poliţişti, dintre care 20 de poliţişti rutieri şi 9 poliţişti din cadrul Serviciului Transporturi, 187 taximetrişti au fost depistaţi comiţând diferite abateri prevăzute de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.De asemenea, oamenii legii au identificat două autoturisme ai căror conducători efectuau ilegal transport de persoane în regim de taxi, iar pentru defecţiunile tehnice constatate la autovehiculele care efectuau transport de persoane în regim de taxi au fost reţinute şase certificate de înmatriculare.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut