Precizare

Urmare a interpretării eronate în cadrul dezbaterii în mass-media a prevederilor proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, supus dezbaterii conform normelor transparenţei decizionale, Direcţia Informare şi Relaţii Publice este împuternicită să facă următoarele precizări:Proiectul de lege supus dezbaterii nu permite modificarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici suspendaţi pe motiv de boală, concedii de maternitate sau pentru creşterea copilului fără acordul funcţionarilor publici respectivi. Proiectul propune abrogarea articolului 36 în vigoare, însă prevederile acestuia sunt acoperite în totalitate de articolele 94-96. Astfel, articolul 94 prevede situaţiile în care raporturile de serviciu se suspendă de drept, inclusiv incapacitatea temporară de muncă (concedii de boală) şi concediul de maternitate. Articolul 95 prevede situaţiile în care suspendarea raporturilor de serviciu se realizează la cererea funcţionarului public, inclusiv în cazul concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. În plus, conform articolului 96 din proiectul supus dezbaterii, pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut