Acţiuni M.A.I. pentru combaterea contrabandei cu ţigarete

În unsprezece luni ale acestui an, numărul de ţigarete confiscate de structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor a depăşit cu peste 45% cantitatea totală confiscată pe întreg parcursul anului 2009.Astfel, în anul 2010, structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor – Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria Română, cu sprijinul informativ-operativ al D.G.I.P.I. şi D.G.A. – au confiscat, la nivel naţional, 349.548.184 de ţigarete (aproximativ 17.477.409 pachete), comparativ cu 240.060.638 de ţigarete (aproximativ 12.003.031 de pachete) confiscate pe tot parcursul anului 2009.Efectivele M.A.I. au acţionat în colaborare cu reprezentanţii administraţiei fiscale, realizându-se, astfel, o coordonare unitară, scopul fiind eliminarea paralelismelor şi concentrarea resurselor în vederea combaterii eficiente a contrabandei, contrafacerii şi comerţului ilegal cu produse de tutun. Acţiunile în sistem integrat pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilegale cu produse de tutun, pentru descoperirea şi documentarea activităţilor ilicite privind producerea, contrafacerea, contrabanda, traficul şi comercializarea ţigaretelor au continuat şi în perioada 22 – 28 noiembrie a.c., când au fost confiscate 6.442.980 de ţigarete (322.149 de pachete). Cea mai mare parte a acestora (2.397.680 de ţigarete) au fost descoperite în mijloacele de transport, restul fiind indisponibilizate în urma acţiunilor desfăşurate în pieţe/târguri, a percheziţiilor domiciliare şi a controalelor în magazinele duty-free.În acest interval au fost aplicate 627 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 786.810 lei şi au fost înregistrate 68 de lucrări penale, în care sunt cercetate 104 de persoane. Împotriva a 92 dintre acestea a fost începută urmărirea penală, 11 sunt cercetate în stare de reţinere, iar 9 sunt arestate. De asemenea, au fost indisponibilizate 26 de mijloace de transport implicate în activităţi ilegale.În perioada de referinţă au fost verificate 1.402 societăţi comerciale, au fost realizate 748 filtre rutiere şi 87 percheziţii. La nivel naţional, s-au desfăşurat 152 acţiuni în zonele de frontieră, 655 în pieţe şi târguri, 532 pe rutele de transport şi 298 în alte zone. Zilnic, în aceste activităţi au fost angrenaţi în medie 2.448 poliţişti, 214 jandarmi, 191 poliţişti de frontieră şi 74 lucrători din alte structuri. Prejudiciul cauzat de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, respectiv 23 iunie a.c., în urma activităţilor ilicite cu produse din tutun, a fost de 29.227.926 de lei (1.357.776 de lei în ultima săptămână), din care a fost recuperată suma de 10.773.671 de lei (862.986 de lei în ultima săptămână).


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut