Suspecţi de comiterea de infracţiuni de înşelăciune cu autoturisme achiziţionate în leasing, reţinuţi

Poliţiştii bucureşteni au identificat şi reţinut cinci persoane suspectate de săvârşirea unor înşelăciuni în dauna societăţilor de asigurări, având ca obiect autoturisme achiziţionate în leasing.Din primele cercetări efectuate de către judiciariştii Capitalei a reieşit faptul că, autoturismele achiziţionate în leasing de către suspecţi erau valorificate cu acte false pe teritoriul ţării sau al altor state europene către cumpărători de bună credinţă, ulterior fiind reclamate ca furate, în vederea încasării primelor de asigurare.În urma datelor obţinute, în zilele de miercuri şi joi, 23-24 ianuarie a.c., poliţiştii Capitalei, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, au făcut cinci percheziţii domiciliare în Bucureşti, ocazie cu care au depistat şi condus la sediul poliţiei cinci persoane suspectate de implicare în săvârşirea unor astfel de fapte.Extinzând cercetările asupra unuia dintre suspecţi, poliţiştii au constatat că acesta a reclamat faptul că, în noaptea de 19/20 noiembrie 2012, autoturismul pe care îl deţinea în calitate de utilizator, proprietate a unei societăţi de leasing, ar fi fost sustras din sectorul 6 al Capitalei.În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că autoturismul în cauză a fost înmatriculat în Germania la data de 1 octombrie 2012, anterior sesizării furtului în România.Continuând verificările, poliţiştii au stabilit că suspectul, folosind acte falsificate şi fără acordul societăţii de leasing proprietare, ar fi vândut autoturismul în Germania, reclamându-l apoi ca fiind furat. Ulterior, bărbatul a notificat societatea de asigurări la care era încheiată poliţa de asigurare tip CASCO, solicitând de la aceasta recuperarea prejudiciului creat prin presupusul furt al maşinii. De asemenea, poliţiştii bucureşteni au mai stabilit că un alt suspect, administrator la o societate de brokeraj în asigurări, în baza unei înţelegeri prealabile cu doi dintre suspecţi, ar fi falsificat la începutul lunii noiembrie 2012 documentele unui autoturism. Ulterior, aceştia ar fi vândut autoturismul unui cumpărător de bună credinţă pentru suma de 5.000 de Euro, iar în urma reclamării furtului autoturismului au solicitat societăţii de asigurare despăgubiri în valoare de 8.320 de Euro.Prin acest mod de operare, cei în cauză ar fi înşelat societăţile comerciale de asigurări cu suma de aproximativ 20.000 de euro.Important de menţionat este şi faptul că unul dintre cei cinci suspecţi era cunoscut cu preocupări pe linia săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, acesta fiind urmărit internaţional în baza unui mandat de arestare preventivă emis de către Tribunalul Bucureşti.Cercetările sunt continuate de judiciariştii bucureşteni, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals şi uz de fals, cu unul dintre suspecţi în stare de arest preventiv, iar cu un altul în stare de reţinere, acesta urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut