Grupare infracţională specializată în furturi din genţi şi buzunare destructurată de poliţiştii bucureşteni

Poliţiştii bucureşteni au reuşit în cursul zilei de miercuri, 23 ianuarie a.c., prinderea în flagrant a cinci persoane, membrii ai unei grupări specializată în furturi din genţi şi buzunare, la scurt timp după ce aceştia au sustras un portofel din geanta unei femei de 83 de ani. Cei cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 22 şi 63 de ani făceau parte dintr-o grupare cunoscută prin preocupările sale infracţionale, reţeaua aflându-se în atenţia judiciariştilor bucureşteni pentru săvârşirea mai multor furturi din buzunare şi genţi pe raza sectoarelor 1 şi 6.Astfel, în data de 23 ianuarie a.c., suspecţii au fost supravegheaţi de poliţişti în timp ce se deplasau cu diverse mijloace de transport în comun, perioadă în care au încercat de mai multe ori să sustragă de la călători diverse bunuri, fără a reuşi însă acest lucru. În jurul orelor 11:00, la coborârea dintr-un autobuz aparţinând R.A.T.B., patru dintre bărbaţi au început să împingă o femeie în vârstă pentru a-i distrage astfel atenţia, în timp ce al cincilea suspect a desfăcut fermoarul genţii acesteia şi i-a sustras portofelul.În acel moment poliţiştii bucureşteni au trecut la imobilizarea membrilor grupării, iar cu ocazia efectuării controlulul corporal, au găsit asupra unuia dintre ei portofelul părţii vătămate.Prejudiciul, în valoare de aproximativ 50 de lei, a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate.Prinderea în flagrant a grupării a fost cu atât mai dificilă cu cât, pe întreaga durată a supravegherii, suspecţii au manifestat o prudenţă deosebită, acţionând împreună şi verificând în permanenţă să nu fie urmăriţi sau observaţi de alte persoane, inclusiv prin acţiuni de supraveghere a zonei în care urmau să acţioneze.Cercetările sunt continuate de judiciariştii bucureşteni, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a grupării. Cei cinci suspecţi au fost reţinuţi, aceştia urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.D.G.P.M.B. – Serviciul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut