Detalii despre eliberarea actelor de identitate

Având în vedere că, la nivel naţional, se înregistrează încă un număr semnificativ de persoane care nu au solicitat eliberarea cărţii de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani, la schimbarea domiciliului sau la expirarea termenului de valabilitate al actului de identitate, adresăm rugămintea către aceste persoane de a se prezenta la ghişeele serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor pentru a fi puse în legalitate. Documentele obligatorii, indiferent de motivul pentru care se eliberează actul de identitate: – cererea pentru eliberarea actului de identitate; – certificatul de naştere al solicitantului şi ale copiilor cu vârsta mai mică de 14 ani;- documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu; – chitanţa reprezentând contravaloarea cărţii de identitate, respectiv 7 lei; – timbru fiscal în valoare de 4 lei sau documentul cu care se face dovada achitării, în condiţiile legii, a taxei extrajudiciare de timbru. Pe lângă documentele prezentate mai sus, sunt necesare, de asemenea, şi alte documente, în funcţie de motivul pentru care se solicită eliberarea cărţii de identitate şi de starea civilă a solicitantului, astfel: a. În cazul eliberării cărţii de identitate la împlinirea vârstei de 14 ani:- actul de identitate al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal;- certificatul de căsătorie al părinţilor sau, după caz, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se stabileşte căruia dintre părinţi îi este încredinţat minorul, dacă părinţii sunt divorţaţi. Minorul depune cererea pentru eliberarea actului de identitate, însoţit de unul dintre părinţi sau, după caz, de reprezentantul său legal, de persoana desemnată din cadrul centrului specializat aflat sub autoritatea serviciului public de asistenţă socială sau de persoana căreia i-a fost încredinţat în plasament. În situaţia în care părinţii au domicilii diferite, cererea pentru eliberarea actului de identitate se semnează de părintele la care minorul are domiciliul, în condiţiile legii.Pentru minorul care, deşi a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească, unuia dintre părinţi, locuieşte statornic la celălalt părinte, se solicită declaraţia de consimţământ a părintelui căruia i-a fost încredinţat, din care să rezulte că este de acord ca în actul de identitate al minorului să fie înscrisă adresa la care acesta locuieşte statornic.Eliberarea primului act de identitate nu se poate face pe bază de procură specială. b. În cazul persoanelor căsătorite/divorţate/văduve: – certificatul de căsătorie/hotărârea de divorţ definitivă şi irevocabilă/certificatul de deces al soţului decedat. c. În cazul pierderii, furtului, distrugerii sau deteriorării actului de identitate:- un document oficial cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identităţii.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut