Situaţie incidente electorale 2 noiembrie

Ministerul Administraţiei şi Internelor precizează că pe parcursul zilei de 2 noiembrie 2009, la nivel naţional, au fost semnalate 22 incidente electorale în judeţele Alba, Bistriţia-Năsăud, Brăila, Bucureşti, Dâmboviţa, Dolj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vrancea. Dintre acestea, 13 au fost constatate în mediul rural şi 9 în mediul urban.Cele mai multe incidente (8) au constat în distrugerea, deteriorarea, murdărirea, acoperirea prin scriere sau în orice mod a materialelor electorale. De asemenea, au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală de 5.000 lei.* * *Reamintim că, Ministerul Administraţiei şi Internelor, a demarat o campanie de conştientizare şi responsabilizare a cetăţenilor cu privire la sancţiunile legale în cazul fraudelor electorale, sub sloganul „Votul ilegal înseamnă închisoare”. Accesând site-ul www.votcorect.mai.gov.ro, vă puteţi informa despre riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale, precum şi sancţiunile legale prevăzute pentru încălcarea legislaţiei în cauză.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut