Heroină ascunsă într-un autoturism descoperită de poliţişti

În urma unor informaţii obţinute, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, au oprit pentru control, în trafic un autoturism, ce aparţinea unui cetăţean bulgar, existând suspiciunea că în respectivul autoturism se află o cantitate apreciabilă de droguri.Autoturismul în cauză a fost introdus în curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, unde, în prezenţa martorilor asistenţi, s-a trecut la controlul amănunţit al acestuia.Astfel, a fost descoperită în locuri special amenajate, în caroseria autoturismului, cantitatea de 8 kg. heroină.În continuare poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate continuă cercetările în cauză. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut