Astăzi, 19 decembrie 2009, în intervalul orar 07.00-17.00, peste 1500 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor au acţionat pentru a oferi ajutor persoanelor aflate în dificultate, afectate de condiţiile meteorologice nefavorabile.Astfel, poliţişti, jandarmi şi pompieri au intervenit în zonele afectate de căderile masive de zăpadă, fiind sprijinite 76 persoane aflate în dificultate, printre care 2 femei gravide, care au fost conduse la spital.La acţiunile de salvare a participat şi un elicopter aparţinând Unităţii Speciale de Aviaţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care a efectuat 5 misiuni de transport petru tot atâtea persoane aflate în dificultateTotodata, au fost aplicate 162 de sancţiuni contravenţionale pentru încălcări ale regimului circulaţiei rutiere.În prezent 58 de localităţi din zonele afectate de căderile de zăpadă, nu beneficiază de energie electrică.Ministerului Administraţiei şi Internelor recomandă tuturor conducătorilor auto să nu plece la drum cu autovehicule neechipate corespunzător acestei perioade şi, totodată, să respecte întocmai avertizările şi recomandările poliţiei rutiere, referitoare la drumuri blocate sau foarte greu practicabile.