Acţiune a poliţiştilor de la Direcţia de Poliţie Transporturi

În perioada 24 – 27 august a.c., Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul I.G.P.R. a organizat şi coordonat acţiuni de prevenire a faptelor antisociale în staţiile de cale ferată şi pe trenurile de călători care circulă pe magistralele C.F. 300 (Bucureşti – Braşov – Războieni – Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor) şi CF. 800 (București – Ciulniţa – Feteşti – Medgidia – Constanţa – Mangalia).Astfel, echipele de control au patrulat aproape 450 de trenuri de călători şi au însoţit 138 de trenuri de marfă.Poliţiştii au urmărit prevenirea evenimentelor care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a faptelor prin care se lezează avutul public şi privat, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, precum şi combaterea comerţului ambulant neautorizat.De asemenea, au verificat respectarea prevederilor legale referitoare la paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor, precum şi conformitatea amenajării locurilor de păstrare şi manipulare a valorilor monetare cu normele impuse de lege în acest domeniu. Pe parcursul activităţilor desfăşurate au fost depistate şase persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni, opt minori lipsiţi de supraveghere şi au fost aplicate 136 de sancţiuni contravenţionale. Majoritatea abaterilor sancţionate, 89, au vizat încălcări ale normelor de convieţuire socială, alte sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea legislaţiei prind transportul pe căile ferate, a prevederilor privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi celor referitoare la paza obiectivelor bunurilor şi valorilor. Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte 31.000 de lei, iar a bunurilor ridicate în vederea confiscării este de peste 8.500 de lei. I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Misiuni de asistență medicală: 1.674. Citiți aici

28 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.022 evenimente gestionate de efectivele MAI. Citiți aici

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut