În perioada 13-14 octombrie 2010 are loc a treia ediţie a Zilelor europene ale securităţii rutiere, activitate la nivelul ţărilor membre ale Uniunii Europene, desfăşurată în colaborare cu Preşedinţia belgiană a UE şi Parlamentul European. Obiectivul principal îl reprezintă promovarea securităţii rutiere în cele 27 de state membre UE.În acest context, Direcţia Rutieră, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, marchează această ediţie prin dezvoltarea de campanii de siguranţă rutieră în parteneriat cu administraţiile locale, sectorul privat şi organizaţii neguvernamentale, precum şi prin continuarea acţiunilor de educaţie rutieră şi de combatere a principalelor cauze generatoare de accidente grave.Temele sub care se desfăşoară anul acesta activităţile sunt ,,impactul infrastructurii la securitatea rutieră” şi ,,cross-border enforcement” (aplicarea legii la nivel transfrontalier).Informaţii de background:Începând cu anul 2007, data de 13 octombrie marchează în Europa ziua siguranţei rutiere. Anual 42.000 de persoane mor în accidente de circulaţie şi 1.700.000 de persoane sunt accidentate în Uniunea Europeană. Conform proiectelor Uniunii Europene, la nivel european se doreşte crearea unui cadru legal, unitar, pentru a-i urmări transfrontalier pe cei care sunt depistaţi, de sistemele automate de înregistrare, că au trecut pe culoarea roşie a semaforului, nu au purtat centura de siguranţă, au depăşit viteza legală sau au condus sub influenţa alcoolului.CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE-I.G.P.R