Container cu produse contrafăcute, depistat de poliţişti

10.500 perechi de pantaloni de trening, având semnul distinctiv al unei mărci protejate, suspectate de a fi contrafăcute, au fost depistate de poliţiştii de la Transporturi Maritime Constanţa, în urma controlului efectuat asupra unui container / Prejudiciul estimat creat titularului mărcii protejate este de aproximativ 525.000 de euro.La data de 1 septembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime Constanţa, beneficiind de sprijinul de specialitate al ofiţerilor Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (D.G.I.P.I.), au identificat în Portul Constanţa Sud Agigea, un container care, conform documentelor de însoţire, figura ca fiind încărcat cu articole de îmbrăcăminte, fără marcă, pentru femei, bărbaţi şi copii.În urma efectuării controlului fizic vamal, poliţiştii au identificat 50 de colete care conţineau 10.500 perechi de pantaloni de trening, ce aveau semnul distinctiv al unei mărci protejate. Având în vedere faptul că produsele erau suspectate de a fi contrafăcute, au fost indisponibilizate de către lucrătorii Vămii Agigea, prejudiciul estimat creat titularului mărcii protejate fiind de aproximativ 525.000 de euro.Din verificări a reieşit că acest container a sosit în Portul Constanţa Sud la data de 28 august a.c. din China, destinatară fiind o firmă din Chişinău, Republica Moldova.În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie fără drept de produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, conform prevederilor art. 90 alin. 1 lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut