Ziua Jandarmeriei Rurale

Miercuri, 1 septembrie a.c., se împlinesc 117 ani de la promulgarea Legii Jandarmeriei Rurale, prin decretul semnat la 1 septembrie 1893 de Regele Carol I, act ce a statuat înfiinţarea acestei instituţii. Cu acest prilej, la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, precum şi în unităţile de jandarmerie din ţară vor avea loc simpozioane, colocvii, vizite documentare şi alte manifestări prilejuite de acest eveniment din viaţa Armei. De asemenea, tot miercuri, 1 septembrie a.c., jandarmii vor comemora şi împlinirea a 15 ani de la trecerea în nefiinţă a generalului maior Ion Bunoaica (n.1948 – d.1995), în urma unui tragic accident aviatic. În semn de respect faţă de memoria fostului comandant al Armei (în perioada 1990-1995), comanda Jandarmeriei Române, precum şi reprezentanţi ai veteranilor de război din M.A.I. vor depune coroane de flori la mormântul acestuia, precum şi la Monumentul Eroilor din Cimitirul Ghencea Militar, iar un sobor de preoţi militari va oficia un ceremonial religios. ***La 1 septembrie 1893, a intrat în vigoare “Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de către Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european. Este demn de remarcat faptul că această lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se, totodată, garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării. În toate comunele se înfiinţau plutoane, companii, secţii şi pichete de jandarmerie, aflate în subordinea directă a primarilor. Din punct de vedere al misiunilor de poliţie judiciară, jandarmii se subordonau judecătorilor de instrucţie şi procurorilor. *** Până în anul 1998, 1 septembrie era şi Ziua Jandarmeriei Române, însă, odată cu intrarea în vigoare a Legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei, aceasta se sărbătoreşte la 3 Aprilie, zi care marchează promulgarea, de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, în anul 1850, a primului act de înfiinţare a corpului de jandarmi pe teritoriul României – „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”.I.G.J.R. – Serviciul Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut