Proiect -Un parteneriat pentru schimbare: reducerea stresului legat de locul de muncă și a emoțiilor violente

Centrul de Psihosociologie al M.A.I. are în implementare proiectul „Un parteneriat pentru schimbare: reducerea stresului legat de locul de muncă și a emoțiilor violente”, în baza contractului nr. 2017-1-RO01-KA202-037420, încheiat cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, care gestionează Programul Erasmus+ în România.

Proiectul este finanțat prin Programul Erasmus+ 2017 Domeniul Parteneriat strategic în domeniul formării profesionale continue, care oferă oportunităţi pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne, prin Centrul de Psihosociologie, de a se forma profesional şi de a dobândi experienţă la nivel european, care să permită dezvoltarea de noi abilităţi şi competenţe profesionale.

Menționăm faptul că accesarea fondurilor externe nerambursabile, aprobate în cadrul acestui proiect, reprezintă oportunitatea prin care Centrul de Psihosociologie al M.A.I. contribuie la îndeplinirea unor obiective instituționale, conform O.m.a.i. nr. 147/2013 și O.m.a.i nr. 23/2015, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:

a) îmbunătățirea managementului activităților în domeniul psihologiei aplicate în sistemul de ordine și siguranță publică, prin creșterea calității și a relevanței schimbului de experiență la nivel european;

b) dezvoltarea unor abordări inovatoare și promovarea schimbului de bune practici europene cu privire la activitatea psihologică și diseminarea acestora la nivel național;

c) consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Afacerilor Interne, în ceea ce priveşte exercitarea rolului Centrului de Psihosociologie al M.A.I. de unitate coordonatoare în domeniul psihologiei, în conformitate cu O.m.a.i. nr. 147/2013 pentru aprobarea regulamentului de organizare și funcționare.

Parteneri în cadrul proiectului sunt Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Penitenciarul Rahova Bucureşti, Universitatea din Salamanca Spania, Municipalitatea Trondheim din Regatul Norvegiei, Fundaţia Phoenix Haga din Regatul Norvegiei, Institutul Internaţional de Psihologie Aplicată şi Ştiinţe Socio-Umane din Italia, Rivensco Consulting din Republica Cipru
Zivac Grup Central din România.

În cadrul acestui proiect sunt prevăzute a fi realizate următoarele: Studiu privind nevoile specifice legate de managementul furiei, violenței și stresului la locul de muncă; Manual pentru managementul furiei, violenței și stresului; Resurse on-line privind managementul furiei, violenței și stresului; Minighid privind managementul furiei, violenței și stresului; Instruire pentru optimizarea utilizării acestor rezultate.

În data de 8 august 2019, începând cu ora 10:00, se desfășoară conferința pentru multiplicarea rezultatelor proiectului, la Centrul de conferințe RIN GRAND HOTEL, Șoseaua Vitan-Bârzești 7D, București.

Persoană de contact pentru acest eveniment este comisar-șef de poliție Cristina Ioana DAN, telefon 0766751543.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut