Măsuri privind drepturile salariale pentru personalul MAI, aplicabile de la 1 ianuarie 2020

În urma demersurilor ministrului afacerilor interne, Ion Marcel Vela, și a aprobării domnului prim-ministru Ludovic Orban, în ședința de Guvern de astăzi, au fost aprobate o serie de măsuri fiscal-bugetare pentru personalul MAI, aplicabile de la 1 ianuarie 2020.

Astfel, pentru perioada 2020-2021, se va acorda în continuare, majorarea de 75% la solda de funcție/ salariul de funcție/ salariul de bază pentru activitatea desfășurată în zilele de repaus săptămânal și de sărbători legale, precum și în celelalte zile în care nu se lucrează, potrivit legii.

Începând cu 1 ianuarie 2020, se va acorda sporul pentru condiții grele de muncă și toxicitate în procent de 25% din salariul minim brut pe țară, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

Măsura vizează pentru acest drept o adăugare, în medie, între 200 și 400 de lei, valoare brută, pentru aproximativ 110.000 de angajați MAI.

Totodată, în calitatea sa de senator, Ion Marcel Vela a depus un amendament cu privire la Legea Bugetului de Stat pe anul 2020 pentru acordarea pentru personalul MAI, începând de anul viitor, a cuantumului actualizat al compensației bănești/ alocației valorice pentru drepturile de hrană în mod unitar cu toate celelalte instituții publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Aproape 32.000 de verificări efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale, citește mai mult aici

15 persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

Efectivele MAI au prins în flagrant 129 de autori de infracțiuni într-o singură zi, detalii aici

Mesajele transmise de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, si de Ambasadorul Odor Balint, Reprezentant permanent al Ungariei la Uniunea Europeană ca urmare a deciziei din COREPER privind accederea României în Spațiul Schengen cu frontierele terestre începând cu 1 ianuarie 2025, detalii aici

Întrevederea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu delegația Frontex condusă de Hans Leijtens, director executiv al Agenției. Detalii aici

Sari la conținut