Consultări între conducerea MAI și sindicate, având ca temă identificarea unor măsuri pentru eficientizarea activității instituției

Astăzi, 15 ianuarie a.c., la sediul Ministerului Afacerilor Interne a avut loc ședința de consultare între conducerea instituției și reprezentanții organizațiilor sindicale ale polițiștilor și ai Corpului National al Polițiștilor.
Ședința a fost condusă de ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, iar din partea MAI au mai fost prezenți secretarul de stat pentru ordine publică, chestor – șef de poliție Bogdan Despescu, și directorul de cabinet al ministrului, colonel în rezervă Traian Berbeceanu.
Această consultare a avut loc ca urmare a dorinței conducerii MAI de a exista un proces transparent și echitabil de identificare a unor soluții pentru eficientizarea instituției, stabilindu-se de comun acord ca propunerile scrise ale organizațiilor sindicale să fie înaintate MAI.
Pentru o bună organizare și comunicare, ministrul afacerilor interne, Ion Marcel Vela, a propus întâlniri periodice într-un Consiliu consultativ sindical.
Întâlnirea face parte din calendarul inițiat pentru armonizarea tuturor propunerilor părților implicate în procesul de modernizare a Ministerului Afacerilor Interne.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

RAIL ACTION DAY–Active Shield. Detalii aici

Persoane dispărute sau urmărite, depistate de polițiști. Citiți mai mult

Cooperare polițienească pentru combaterea criminalității. Detalii aici

Update – percheziții domiciliare la persoane bănuite de înșelăciune și operațiuni financiare frauduloase – smishing. Detalii aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 207 autori de infracțiuni. Detalii aici

25 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate peste 22.500 de verificări, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 637 de permise de conducere. Detalii aici

Sediu nou pentru polițiștii din Vama Veche. Detalii aici

Forțe suplimentare pe litoral pentru siguranța cetățenilor în sezonul estival 2024. Detalii aici

Sari la conținut